Un cadru medical din Prahova a reclamat, joi, la cinci minute după ce s-a vaccinat împotriva COVID-19, senzație de sufocare, durere de cap și înțepături în zona feței. Din fericire, și-a revenit rapid și nu a necesitat internare.
Respectivul cadru medical știa că suferă de alergii, dar nu la componentele serului care i-a fost administrat. A fost cooperant tot timpul. Primele reacții au apărut la cinci minute după vaccinare. Din fericire, într-un timp relativ scurt, persoana și-a revenit complet și nu a necesitat internare.
“Primele reacţii au apărut la 5 minute de la vaccinare, era în camera de supraveghere post-imunizare. Reacţiile au fost: înroşirea feţei, înţepături/furnicături în zona bărbiei şi senzaţie de sufocare, durere de cap. Cadrul respectiv a fost cooperant tot timpul. Cam în 10 minute, conform epidemiologului de la centrul de vaccinare (este unul dintre centrele din Ploieşti), persoana şi-a revenit, nemaifiind prezent niciunul dintre simptomele amintite. Persoana respectivă se ştia ca fiind alergică la unele medicamente, dar la niciuna dintre substanţele conţinute de vaccin. Nu a necesitat internare”, transmit oficialii din judeţ.
Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP), până joi, 7 ianuarie, ora 13:30, la nivelul județului Prahova au fost distribuite 2.750 de doze de vaccin anti-COVID produse de Pfizer/BioNTech, dintre care 2.234 au fost, deja, administrate.
Vaccinul produs de Moderna este cel de-al doilea împotriva COVID-19 apropat de UE, după cel dezoltat de Pfizer/BioNTech. Dozele ar putea ajunge în România până la jumătatea lunii ianuarie, dar Valeriu Gheorghiță avertizează că tranșele nu vor fi deloc foarte consistente.
“4,3% din cantitate revine României, înseamnă aproximativ 3,5 milioane de doze de la compania Moderna. Dacă se va aproba încă un contract am putea primi dublu. Chiar din luna ianuarie ne așteptăm să ajungă în România, chiar până la 15 ianuarie ar putea să fie livrată prima tranșă de doze. Este o veste bună, dar volumul este incomparabil mai redus decât în cazul vaccinurilor BioNtech/Pfizer. Tranșele care urmează să vina nu sunt foarte consistente”, a declarat Valeriu Gheorghiță la Antena 3.